Un sprijin necesar- statul si fondul de ajutor pentru cetateni

Intotdeaua ne dorim mai mult si mai bine. Mereu spunem ca banii nu ajung. Este de altfel cel putin ceea ce caracterizeaza mare parte din populatie, acolo unde nivelul salarial este chiar la o treapta medie. Pentru ca ceea ce au fost imprumuturile odata planeaza greu acum, pentru ca indiferent de banii lunar primiti cheltuielile sunt mari din cauza climatului economic. Fiecare tara se confrunta cu asa ceva insa in Elvetia lucrurile ar putea lua o intorsatura.

In ideea de a sprijini cetatentii, de a le oferi un ajutor real Elvetia se pregateste de referendum, asteptand verdictul cetatenilor cu privire la ajutorul pe care statul il poate oferi. Mai exact elvetienii s-au gandit ca lunar fiecare adult sa primeasca peste 2000 de euro, o suma de bani nerambursabili si care sa fie meniti sa sporeasca nivelul de trai, puterea de consum pe piata. Sistemul este unul foarte bine pus la punct in Elvetia. De vreme ce s-a ajuns la referundum…de fapt pentru ca acesta sa fie organizat este nevoie de 100,000 de semnaturi, ceea ce s-a si intamplat.

Ce se intampla daca o astfel de lege va fi semnata? In primul rand parte din banii ce se vor primi vor veni si de la asigurarile sociale. Din nou un sistem bine pus la punct care de altfel ar putea insemna ssi cotizatii mai mari de vreme ce se vor vira bani lunar pentru contribuabili. Mai mult decat atat, o astfel de propunere ar inseamna ca nivelul de trai sa creasca considerabil. De aici si cresterile de pret care nu se pun inca la socoteala insa nu sunt anuntate care sunt implicatiile in ceea ce priveste astfel de sume oferite cetatentilor. Cert este insa ca asta inseamna cel mai eficient mod de a imbunatati viata celor din Elvetia.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *