Donarea organelor este o procedura prin care din corpul unei persoane caruia medicii nu-i mai ofera sperante de viata sau care este deja decedata se recolteaza anumite organe sau tesuturi pentru a i le oferi unei persoane bolnave, insa care ar avea sanse sa supravietuiasca daca ar primi acel organ sau tesut.
Organele care se pot transplanta sunt inima, rinichii, ficatul, pancreasul, plamanii, intestinul si timusul, in timp ce printre tesuturi se afla oasele, tendoanele, corneea, pielea, valvele inimii, venele si nervii. La nivel international, dintre toate organele, rinichii sunt cel mai des folositi in operatia de transplant, pe locurile urmatoare aflandu-se ficatul si inima. Dintre tesuturi, corneea, oasele si tendoanele alcatuiesc un top trei al transplantelor. Tesuturile sunt transplantate mult mai des decat organele, chiar in numar inzecit.
Elementele acestea pot fi prelevate cat donatorul se afla inca in viata (in cazul transplantului de rinichi, de exemplu), in moarte cerebrala sau daca a decedat. Tesutul trebuie sa fie preluat de la donatorii decedati in maxim 24 de ore de la pronuntarea orei decesului. Pe langa faptul ca transplantul de tesut se executa mult mai des decat cel de organe, acestea mai prezinta avantajul ca pot fi prezervate si depozitate pentru o perioada de pana la cinci ani – cu exceptia corneelor.
Transplantul ridica in unele cazuri cateva controverse, referitor la definitia exact a mortii, cand si cum ar trebui sa se dea acordul pentru transplantarea de organe si care ar trebui sa fie pretul pentru un astfel de transplant. Un lucru care impiedica multe transplanturi este faptul ca donatorul si primitorul trebuie sa fie compatibili. O alta problema importanta este traficul de organe. Dupa cum probabil stiti, creierul nu poate fi transplantat, desi un doctor italian a anuntat recent ca vrea sa experimenteze acest lucru pe un pacient rus.
Acest sector al medicinii este unul dintre cele mai complexe si ambitioase din medicina moderna.