Denumite popular si stele cazatoare termenii din titlu sugereaza fenomennul respectiv corpul fizic. Se apreciaza ca in fiecare zi se produc sute de mii de meteori. Daca corpul intrat in atmosfera nu arde in totalitate si cade pe sol acesta poarta numele de meteorit. Se considera ca sursa corpurilor meteoroizilor poate fi: centura de asteroizi, Luna, Marte si chiar cometele. Dezintegrarea partiala a nucleelor cometelor atunci cand se apropie de Soare genereaza norii de particole de diverse dimensiuni. In timpul deplasarii pe orbita Pamantul intersecteaza acesti nori producand „ploi” meteorice. In functie de compozitia lor se pot identifica trei tipuri de meteoriti: litici (pietrosi) – sunt cei mai frecventi, cca 93,3 %, petroferosi – 1,3 % si fierosi – 5,4 %.
Cele mai multe dintre corpurile care intra in atmosfera terstra sunt foarte mici, acestea fiind consumate pana la impactul cu suprafata terestra. Dar foarte rar, corpuri de mari dimensiuni pot patrunde in atmosfera si pot produce impacte catastrofale si urme evidente (cratere). Pe Terra au fost identificate in jur de 150 de cratere de impact multe dintr acestea distruse de procese erozive. Unul dintre cele mai bine conservate este Meteor Crater, localizat in aria desertica din Arizona, format acum cca 50 000 de ani. Acesta are cca 1,2 km in diametru si 170 m adancime.
Cel mai mare meteorit care a lovit Pamantul in epoca moderna este cel cazut la 30 iunie 1908 la nord de raul Tunguska, deci acum circa 100 de ani, in Siberia centrala – in taiga. Explozia a doborat copaci numerosi, distrugand paduri cu o suprafata de circa 2.000 km2. Evenimentul Tunguska nu este inca elucidat, de exemplu inca nu s-au gasit resturi din meteorit, si nici urmele unui crater. Cea mai raspandita teorie sustine ca acesta a fost un corp solid (o stanca) cu un diametru de circa 50 m, care a explodat cu o forta echivalenta cu aproximativ 10-15 megatone TNT (ceea ce corespunde la circa 1.000 de bombe atomice de tip Hirosima), la aproximativ 6 km deasupra solului.