Motorul electric, denumit si electromotor, reprezinta un dispozitiv electromecanic care transforma energia electrica in energie mecanica; pentru realizarea inversa, a energiei mecanice in energie electrica, se foloseste un generator electric. Intre cele doua tipuri de masini electrice nu exista o diferenta importanta, astfel ca ambele pot indeplini rolul celeilalte in diferite situatii. Motoarele electrice opereaza pe baza fortelor electromagnetice care actioneaza asupra unui conductor care este strabatut de curentul electric aflat in camp magnetic; mai exista si alte tipuri de motoare, electrostatice, care sunt construite folosind forta Coulumb, si motoare piezoelectrice.
Deoarece sunt construite intr-o gama mare si variata de puteri, motoarele electrice sunt utilizate la mai multe tipuri de aplicatii, precum de la motoarele pentru componente electronice (cele folosite pentru imprimante, hard disc) pana la actionari electrice cu puteri foarte mari (macarale, pompe, locomotive).
Acestea se clasifica in functie de tipul curentului electric pe care le parcurge in motoare de curent alternativ si motoare de curent continuu, care pot fi achizitionate dintr-o varietate de locuri, precum este cazul motoarelor electrice de la Braco. Luand in vedere numarul fazelor curentului cu care merg, motoarele electrice se impart in motoare monofazate sau motoare polifazate, adica, cu mai multe faze.
Motorul este constituit din doua parti componente, statorul si rotorul, indiferent de tipul acestuia. Statorul reprezinta partea fixa a motorului, adesea exterioara, care include carcasa, bornele de alimentare, infasurarea statorica si armatura feromagnetica. Rotorul reprezinta partea mobila a motorului, de cele mai multe ori fiind plasata in interior. Acesta este alcatuit dintr-o armatura rotorica si un ax. Intre cele doua elemente, stator si rotor, se gaseste o portiune de aer, denumita intrefier – aceasta permite miscarea rotorului fata de stator. Grosimea intrefierului reprezinta un indicativ apreciabil al performantei motorului.
Motorul de curent continuu a fost primul inventat dintre cele doua, fiind creat de Zenobe Gramme in anul 1873, cand acesta a conectat un generator de curent continuu la un generator asemanator. In consecinta, a observat ca masina se roteste, obtinand conversia energiei electrice absorbite de la generator. Asadar, a observat ca generatorul „initial” reprezenta, de fapt, o masina electrice reversibila, care putea functiona drept un convertizor de energie bidirectional.
Motoarele de curent alternativ au fost inventate de binecunoscutul Nikola Tesla in 1882, pe baza principiului campului magnetic invartitor. In 1883, acesta a proiectat un motor de inductie bifazat, punand astfel baza masinilor electrice care lucreaza pe baza campului magnetic invartitor. Mai tarziu, sistemele de transmisie care folosesc curentul alternativ au fost utilizate la generarea si transmisia eficace la distanta a energiei electrice, punctand cea de-a doua Revolutie industriala. Un alt moment marcant in istoria motorului de curent alternativ a fost reprezentat de inventarea de catre Michael von Dolivo-Dobrowlsky in 1890 a rotorului in colivie de veverita. Motorul de curent alternativ se imparte in mai multe tipuri. Despre motoare electrice trifazate, motoare electrice monofazate sau motorul sincron vom vorbi insa intr-un alt articol.