In prezent, oamenii nu se mai bazeaza pe tratamente naturiste, din moment ce exista atatea medicamente care promit ca rezolva orice problema de sanatate. Chiar si asa, in trecut- acum sute de ani in urma- transilvanenii foloseau diverse tratamente naturiste pentru a trata o afectiune de sanatate. Cannabis-ul, prunele uscate sau uleiurile esentiale erau numai o parte din tratamentele pe care acestia le foloseau pentru a se face bine. Insa, in zona bistriteana, primii care au folosit astfel de leacuri naturale au fost chiar calugarii, folosind aceste tratamente in spitalele amenajate din manastirile lor.
Astfel, prima farmacie din zona Bistritei a fost intemeiata in anul 1295 pe pamantul unei manastiri, iar calugarii erau responsabili de aprovizionarea farmaciei cu plante medicinale care se considerau a fi leacuri pentru cei bolnavi, tratamente ce erau depozitate in dulapuri special amenajate.
Cea mai mare cerere pentru leacuri naturale a venit din partea domnului Moldovei- Alexandru Lapusneanu, astfel ca acesta solicta mereu sulf, prune uscate, cannabis, uleiuri si apa distilata. Alaturi de acestea leacuri, in farmacii se puteau intalni si condimente, mirodenii, ceapa rosie si chiar zahar. Langa locul de depozitare a medicamentelor se afla si un spatiu rezervat bibliotecii, loc in care farmacistii se informau despre beneficiile plantelor vantute de ei.
Legea Normativul in Re Sanitas
Pana in anii 1870, tratamentele oferite de farmacisti erau date dupa ureche, insa dupa aceasta perioada s-a adoptat o noua lege in Transilvania, lege care descria cu exactitate atributiile pe care farmacistii trebuiau sa le aiba, reglementarile si eliberarea de medicamente pentru populatie.
“Aparatele” specifice acelor vremuri erau descrise de aparate de distilat apa, vase farmaceutice din lemn, balante, mojare si cani pentru unguiente si uleiuri. Calugarii nu erau singurii care erau specializati in comercializarea de tratamente medicale, astfel ca acestea erau vandute chiar si la “colt de strada” de catre vanzatori ambulanti.