Esti la un pisoar in timpul unui eveniment sportiv, pe cale sa urinezi, cand auzi inceputul pauzei dintre reprize. Auzind pasi indreptandu-se spre baie, ingheti, parca. Cineva intra si decide sa aleaga pisoarul chiar de langa tine. Stii ca poate auzi linistea asurzitoare care vine dinspre pisioarul tau, lucru care te face sa te panichezi si mai mult. La scurt timp, toaleta este plina de jeturi relaxate de urina. O coada de barbati se formeaza in urma ta, cat tu te prefaci ca tusesti.
Fie ca esti tipul de la pisoar sau tipul care sta la coada, punandu-si intrebari dubioase, daca iti pare cunoscut scenariul, nu esti singurul. Acest lucru se cheama paruresis, termenul stiintific pentru cand iti este rusine sa urinezi. Oamenii care sufera de aceasta tulburare nu pot sa urineze in prezenta altor oameni, reali sau imaginari. Paruresis este mai intalnit in randul barbatilor, insa au fost intalnite cazuri si in randul femeilor. Sapte procente, adica 17 milioane de oameni, au declarat ca sunt afectati de asa ceva.
In cazurile cele mai severe, cei care sufera de paruresis nu pot sa urineze decat in casa lor cand stiu ca sunt complet singuri – unii chiar trebuie sa utilizeze cateterul pentru a ademeni suvoiul. Paruresis este si mai problematic in situatiile in care este nevoie de o mostra de urina pentru a se testa nivelul consumului de droguri; de aceea, acesta este considerat acum un motiv valid pentru a nu participa la asa ceva in Statele Unite. De asemenea, recunoasterea paruresisului ca tulburare medicala adevarata a dus la folosirea lui ca fiind un motiv valid pentru a fi scuzat de datoria de jurat.
Oamenii cu paruresis adesea au nevoie de ajutorul unui psiholog, terapeut si grupuri de ajutor pentru a-i ajuta sa treaca peste suferinta. Unul dintre tratamentele cele mai cunoscute este terapie expunerii progresive, care se pare ca ajuta opt din fiecare zece oameni. Acesta presupune ca de fiecare data cand urinezi, sa ai o persoana care sa vina mereu tot mai aproape.